Târguri internaționale de mobilă în 2023

Scris pe 27th Ene 2023

1

Vizitarea târgurilor organizate pentru industria de mobilier te ajută să identifici oportunități de afaceri, să stabilești noi relații de colaborare, să afli care sunt tendințele și noutățile din industrie și, de ce nu, să te inspiri pentru proiectele tale viitoare. Iată cele mai importante târguri internaționale de mobilă ce vor avea loc anul acesta.

Istanbul furniture fair 2023

Târgul de mobilă de la Instanbul (IIFF)

24 – 29 ianuarie 2023, Istanbul, Tüyap Fair Convention and Congress Center și Istanbul Fair Center, Turcia

La fel ca anul trecut, târgul se va desfășura simultan în două locații: Tüyap Fair Convention and Congress Center și Istanbul Fair Center, pe o suprafață expozițională de 260.000 de metri pătrați, împărțiți în 25 de hale, IIFF devenind astfel cel mai mare târg de mobilă din Europa. 

La Istanbul Fair Center vor fi expuse mobilă modulară-modernă, paturi și somiere, mobilier de grădină, mobilier de birou, mobilier școlar și accesorii, iar la Tüyap Fair Convention and Congress Center vor fi expuse mobilă modulară-modernă, mobilier de lux și mobilier pentru copii și camere de tineret.

Se așteaptă ca ediția IIFF 2023 să găzduiască peste 140.000 de vizitatori și o prezență internațională de 15%, din aproximativ 150 de țări. În acest an, organizatorii și-au propus să atragă în special vizitatori din Europa și America.

La ediția din 2022 au participat 800 de expozanți naționali și internaționali care au prezentat vizitatorilor peste trei mii de branduri, iar ediția de anul acesta, cu siguranță, nu va fi mai prejos.

ciff china

CIFF China International Furniture Fair

18-21, 28-31 martie 2023, Guangzhou, China

Cea de-a 51-a ediție CIFF va avea loc în două faze: faza 1, din 18-21 martie, va fi dedicată mobilierului pentru casă, iar faza a 2-a, din 28-31 martie, va fi axată pe mobilier comercial, office, mobilier pentru hoteluri, utilaje, accesorii și materiale.  

Cel mai mare târg de mobilier și design din China se bucură de un spațiu expozițional imens: 750.000 de metri pătrați. Ediția de primăvară de la Guangzhou și ediția de toamnă, ce se va desfășura în Shanghai, în luna septembrie, găzduiesc peste 6.000 de mărci din China și din străinătate pe o suprafață totală de 1.150.000 de metri pătrați și adună peste 440.000 de vizitatori profesioniști din 200 de țări și regiuni, reprezentând împreună cel mai semnificativ și influent sistem expozițional din toată Asia.

Sistemul propus de CIFF este unul care nu are în vedere doar participarea la târguri, ci se prezintă ca un partener pentru crearea de noi viziuni de afaceri.

Astfel, la fiecare ediție a CIFF există ceva nou, cu o gamă de produse și servicii oferite care se îmbogățește continuu.

Pentru companiile românești, acest eveniment este o ocazie excelentă de a vedea mai îndeaproape evoluțiile de pe piața asiatică.

site Logo WorkSpace ssBL 63887c812e9bd

Workspace Expo Paris

4 – 6 aprilie 2023, Porte de Versailles Hall 1, Paris, Franța

În trei ani, Workspace Expo a devenit cel mai important târg anual de design, mobilier și amenajare a spațiului office din Europa. Gama de produse expuse crește în fiecare an, pe măsură ce noi mărci și actori de pe piață se alătură unei baze de expozanți în continuă creștere.

La ediția din 2022 au fost prezente 300 de branduri, dintre care 130 internaționale. Cei peste 18.000 de vizitatori s-au plimbat pe culoarele expoziției în căutare de soluții și idei inovative pentru spațiile office.

La Workspace Expo 2023 vei găsi de la mobilier de recepție și de birou, până la soluții acustice și de semnalizare. Este un târg la care este bine să mergi dacă activezi în această ramură a producției de mobilier.  

Banner Sito Salone Del Mobile 2023 1 1

Salone del Mobile 2023

18 – 23 aprilie 2023, Milan Fairgrounds, Milano, Italia

Salonul de Mobilă de la Milano este unul dintre cele mai importante evenimente din industria de mobilier rezidențial. 

Ediția din 2022 a depășit toate așteptările organizatorilor: peste 262.000 de vizitatori din 173 de țări, cu o prezență internațională de 61%.  Au fost expuse 2.175 de branduri, dintre care 27% internaționale, 600 dintre acestea aparținând unor tineri designeri.

Cu siguranță Salone del Mobile 2023 va fi din nou o ocazie de neratat, un prilej pentru întregul sector de a se reuni, de a discuta despre proiectele lor și de a schimba idei.

Ligna 2023

LIGNA 2023

15 – 19 mai 2023, Hanovra, Germania

Cel mai important târg comercial din lume pentru instalații, utilaje și unelte de prelucrare a lemnului este organizat de Deutsche Messe și VDMA Woodworking Machinery. LIGNA prezintă întreaga gamă de produse și servicii pentru industria primară și secundară: unelte, utilaje și instalații pentru producția individuală și în serie, tehnologia suprafețelor, producția de materiale pe bază de lemn, tehnologia fabricilor de cherestea, energie din lemn, componente de mașini și tehnologie de automatizare.

Fiecare ediție a târgului are trei teme centrale. Principalele teme ale viitoarei LIGNA sunt:

  • „Transformarea prelucrării lemnului” – modul în care robotica, modelarea informațiilor despre clădiri și AR/VR pot să ajute industria 
  • „Procesele de construcție prefabricate” – cele mai recente evoluții și oportunități în sectorul construcțiilor 
  • „Prelucrarea ecologică a materialelor” – inovații ce pot maximiza utilizarea lemnului ca resursă regenerabilă.

Cu mașini conectate, interacțiunea om-mașină, platforme IoT, Building Information Modeling (BIM) sau realitatea augmentată și virtuală, vor fi abordate evoluțiile actuale și viitoare ale digitalizării de-a lungul întregului lanț valoric. 

Ediția din 2019 a avut peste 90.000 de vizitatori, dintre care 40.000 internaționali și 1.500 de expozanți din 100 de țări.

Compania românească Tesagon va participa la ediția din acest an în calitate de expozant și va face demonstrații live ale produselor digitale dezvoltate special pentru industria mobilei: 3D ALL – program proiectare mobilă ce conține o bază de date de corpuri configurabile, materiale și accesorii și iWERP – soft pentru gestionarea întregii activități de producție.

imm col

IMM Cologne

4 – 7 iunie 2023, Koelnmesse GmbH, Cologne, Germania

Târgul IMM Cologne a demonstrat, mai ales în ultimii ani, că este o platformă excelentă și eficientă pentru business-ul internațional. În fiecare an, târgul dă noi impulsuri industriei către piețele mondiale de export și prezintă noile tendințe internaționale în materie de mobilier și amenajări interioare, surprinzând vizitatorii cu numeroase inovații pregătite pentru piață.

La ediția din 2019 au participat 1.233 de expozanți din 139 de țări. Spațiul expozițional de 245.300 de metri pătrați a avut peste 129.000 de vizitatori comerciali

Bife SIM 2023

BIFE-SIM 2023

21 – 24 septembrie 2023, București, România

Cel mai important târg românesc pentru industria producătoare de mobilier își va deschide porțile și în toamna acestui an. Mai multe despre Târgul internațional de mobilă, echipamente și accesorii – BIFE-SIM am scris aici.

Postări Recente

iwerp

Categorii

Taguri

3D ALL Business CAD Configurator Mobilier proiectare asistata de calculator